Temeiurile de stingere a dr-ului de superficie

- dacă a expirat termenul stabilit în actul de constituire ; dacă actul de constituire nu prevede un termen limită de exercitare a dreptului de superficie, acest drept se consideră constituit pentru 99 de ani; considerăm ca superficiarul nu are dreptul să încheie contracte de locaţiune ori să instituie o ipoteca asupra dreptului său de superflcie cu o dată ulterioară expirări] dreptului său, ceea ce înseamnă că, la data expirării termenului dreptului de superficie, toate grevările şi contractele de Locaţiune se consideră ajunse la scadenţă dacă proprietarul de teren nu şi-a dat anterior acordul; dreptul de superficie constituit pentru un anumit termen poate ii prelungit de către proprietar până la data expirării, dar dacă superficiarul nu acceptă prelungirea, dreptul se stinge;

- prin consolidare, adică într-o singură persoană se întrunesc dreptul de proprietate asupra terenului şi dreptul de proprietate asupra construcţiei ; altfel spus, fie proprietarul terenului a devenit şi superficiar, ori superficiarul a dobândit proprietate asupra terenului; de exemplu, proprietarul de teren poate dobândi drept de superficie la licitaţie în cazul în care superficiarul nu a plătit redevenţa mai mult de trei ani sau superficiarul refuză dreptul său;

- dacă superficiarul nu edificat construcţia în termenul stabilit prin actul de constituire a dreptului de superficie; în acest caz, proprietarul de teren poate cere instanţei de judecată stingerea dreptului; dreptul de a fi acţionat în judecată se păstrează chiar şi în cazul în care superficiarul plăteşte regulat redevenţa;

- dacă superficiarul îşi încalcă obligaţia de a conserva construcţia; şi în acest caz, proprietarul poate cere instanţei stingerea dreptului de superficie .

Dreptul de superficie se stinge la data radierii din registrul bunurilor imobile. In acest sens, Codul civil prevede, că încetarea drepturilor reale asupra bunurilor imobile sunt supuse înregistrării de stat, si că drepturile reale se vor pierde sau stinge numai dacă radierea lor s-a înscris în registrul bunurilor imobile cu consimţământul titularului. Consimţământul titularului nu se cere dacă a expirat termenul pentru care a fost constituit sau se prezintă o hotărâre judecătorească irevocabilă

Dacă dreptul de superficie s-a stins în legătură cu expirarea termenului, are loc o stingere de drept şi nu trebuie ca o parte să ceară radierea. Oficiul cadastral va elibera extrase fără indicarea dreptului de superficie.

In cazul consolidării, superficia se stinge de drept, imediat ce superficiarul a înregistrat actul de dobândire a proprietăţii asupra terenului sau proprietarul a înregistrat actul de dobândire a dreptului de superficie ori a hotărârii judecătoreşti irevocabile prin care s-a stins dreptul de superficie.