NOȚIUNEA DE PRIVILEGII DIPLOMATICE
Privilegiile dipomatice constituie , de asemenea , un tratament special datorat agenților diplomatici ,conținutul lor constând în acordarea accesului la unele facilități determinate de prestații speciale și se exprimă în acordarea de către statul de reședință a unor înlesniri excepționale și care au un conținut, în principal pozitiv, neimplicând în mod necesar , o activitate specială din partea beneficiarilor .
În consecință privilegiile sunt înlesnirile sau avantajele juridice acordate de statul acreditar unei misiuni diplomatice și agenților diplomatici, un tratament juridic aparte , favorabil , aplicat acestora , atât in raport cu străinii obișnuiți cât și chiar față de proprii cetățeni ai statului acreditar .
DEOSEBIREA DINTRE IMUNITĂȚI ȘI PRIVILEGII DIPLOMATICE
Trebuie arătat că în Convenția de la Viena , deși sunt tratate ca noțiuni diferite nu se face distincție clară între imunități și privilegii și acestea nu sunt definite în mod separtat.De asemenea nu există nici criterii care să conducă la separarea lor.
Din practică, apare evident insă faptul că imunitatea de jurisdicție , de exemplu, este altceva decât un privilegiu oarecare.
Alegerea criterilor pentru diferențierea imunităților de privilegii s-a făcut în funcție de epoca istorică și de stadiul evoluției acestor instituții , un rol important fiind atribuit temeiului pe care acestea au fost acordate aici avem in vedere temeiul legal sau ideea de curtoazie.În prezent atât imuitățile cât și privilegiile apar ca o exceptare de la aplicarea unor prevederi legale.
Cu toate acestea ce le diferențiază în primul rând este gradul sporit de importanță pe care imunitățile par să-l aibă pentru funcționarea misiunii diplomatice , implicațiile mult mai mari pe care acestea le au asupra activității dipomatice.
În al doilea rând , poziția imunităților și privilegilor față de ordinea juridică din statul acreditar nu este identică în vreme ce imunitățile țin de dreptul procesual , ceea ce are drept consecință imposibilitatea de a sancționa neobservarea unei norme de drept material, iar privilegiile țin de dreptul material.În cazul privilegiilor nu există o obligație pentru agentul diplomatic într-un domeniu în care pentru orice altcineva există o asemenea obligație.
În ciuda tuturor acestor argumente diferențele dintre imunități și privilegii sunt mai degrabă de natură teoretică, pentru că în realitate ele reprezintă un ansamblu de condiții favorabile , necesare pentru desfășurarea activității diplomatice.
Facilitățile diplomatice reprezintă posilbiltatea juridică a organului dipomatic de a desfășura o activitate care îi este proprie.Facilitățile au conținut cu caracter pozitiv și de natură activă(de exemplu - procurarea localului misiunii , dreptul șefului misiunii de a fi primit de șeful de stat).
Prima reglementare internaţională cu caracter general a regulilor cutumiare de curtoazie internaţională din 1961 sub numele de Convenţia de la Viena ratificată de România în 1968 prezintă o serie de privilegii şi imunităţi de care membrii Corpului Diplomatic se bucură.
Aceste privilegii şi imunităţi sunt reglementate la nivel internaţional pe baza unor reglementări anterioare apărute din vechime.
Astfel, în 1670, Adunarea Generală a Provinciilor Unite – Ţările de Jos – a emis un decret prin care ambasadorii străini precum şi membrii suitei lor nu pot fi arestaţi iar averea lor nu poate fi sechestrată pentru datorii contractate în Olanda. În aceiaşi linie, Petru cel Mare al Rusiei într-o scrisoare adresată moştenitorului tronului îl sfătuia pe acesta să ordone organelor statului să nu îndrăznească să aducă vreo atingere ambasadorilor, să nu reţină sau să nu aresteze oamenii acestora şi să nu le confişte şi să le sechestreze bunurile.
În 1709 Parlamentul englez a votat “Actul de garanţie a privilegiilor ambasadorilor şi miniştrilor faţă de suveranii şi demnitarii străini”. În 1794, Convenţia franceză a adoptat o lege conform căreia organelor publice li se interzicea săvârşirea oricăror fapte care ar putea constitui atingeri împotriva reprezentanţilor statelor străine.
Cu toate acestea, Convenţia de la Viena din 1961 a realizat reunirea normelor cutumiare existente, ratificată ulterior si de către România.
Din punct de vedere al dreptului internaţional, fundamentarea teoretică a imunităţilor şi privilegiilor diplomatice se bazează pe teoria extrateritorialităţii, teoria reprezentării şi teoria funcţiei.
Printre beneficiile existente in Convenţia de la Viena sunt demne de menţionat: scutirea de taxe şi impozite, scutirea de TVA şi accize, scutirea de taxe de import, protecţia sediului misiunilor diplomatice, precum şi alte facilităţi reglementate de Legi Naţionale cum ar fi in România: Ordonanţa Guvernului nr 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, Legea 295/2004 privind regimul armelor şi muniţiilor, Legea 591/2002 privind utilizarea spectrului de frecvenţe radio etc.
În ceea ce priveşte scutirea de taxe şi impozite reglementată prin Convenţia de la Viena, se stipulează că membrii misiunilor diplomatice sunt scutiţi de orice impozite şi taxe naţionale, regionale sau comunale, personale sau reale.
În cazul cetăţenilor romani angajaţi pe plan local în cadrul misiunilor diplomatice străine,oficiilor consulare şi reprezentantelor organizaţiilor internaţionale acreditate în România această regulă se abrogă, contractele individuale de muncă încheiate cu această categorie de personal trebuind inregistrate la inspectoratele teritoriale de muncă cu toate impozitele şi taxele plătite către bugetul local.
Misiunile diplomatice, oficiile consulare precum şi organizaţiile internaţionalr acreditate în România şi personalul lor sunt scutite de la plata taxei pe valoarea adăugată şi a accizelor pe baza exclusivă a reciprocităţii. Procedura presupune ca Direcţia de Protocol a Ministerului Afacerilor Externe (MAE) să emită în termen de 20 de zile de la data depunerii cererii de restituire, avizul de reciprocitate privind restituirea TVA şi a accizelor.
Regula de mai sus se aplică şi în cazul scutirii de la plata taxelor de import atât pentru bunurile de uz oficial cât şi pentru bunurile de uz personal, scutirea realizându-se pe baza avizului emis de Direcţia de protocol a MAE.
Achiziţionarea şi importul mijloacelor de transport
La acest capitol sunt incluse atât uzanţele pentru uzul oficial cât şi cel personal, astfel încât pentru uzul oficial misiunile diplomatice, oficiile consulare şi reprezentantele organizaţiilor internaţionale pot achiziţiona/importa un număr de autovehicule cu scutirea taxelor aferente, dar şi membrii misiunilor diplomatice pot achiziţiona/importa în nume propriu un număr de 2 autoturisme per familie pe durata şederii în România cu scutirea de la plata taxelor aferente.
Exceptarea de la plata taxelor de import (în cazul autovehiculelor provenite din ţări din afara spaţiului comunitar) şi a TVA se aprobă de către Direcţia de Protocol a MAE.
În acelaşi timp, există menţiunea ca înstrăinarea autovehiculelor achiziţionate în condiţiile de mai sus se poate face către alte reprezentante diplomatice de la Bucureşti fără restricţii cu exceptarea de la plata oricăror taxe, acestea aplicându-se doar în cazul în care înstrăinarea se face către alte persoane care nu se încadrează în prevederile Convenţiei de la Viena.
La încheierea misiunii, membrii misiunilor diplomatice beneficiază de dreptul de export definitiv, cu avizul Ministerului Afacerilor Externe – Direcţia Protocol, pentru efectele personale aflate în gospodăria familiei iar pentru cele de patrimoniu doar cu obţinerea avizului favorabil de la Direcţia Generală Patrimoniu Cultural Naţional din cadrul Ministerului Culturii şi Cultelor.
Convenţia de la Viena prevede şi protecţia locaţiei misiunilor diplomatice şi includerea acestora într-un sistem integrat de monitorizare, pază şi protecţie, pe baza principiului reciprocităţii diplomatice, cât şi pe gradul de risc şi ameninţare la adresa obiectivelor respective.
Din cauza înăspririi condiţiilor de securitate şi ridicării nivelului de alertă terorist în Comunitatea Europeană, ca urmare a climatului internaţional instabil după atentatele teroriste de la 11 septembrie 2001, anumite obiective străine din România si la cererea expresă a acestora, beneficiază de un suport sporit de securitate. Printre acestea menţionăm: Ambasada Statelor Unite ale Americii în România, a Regatului Unit al Marii Britanii si Irlandei de Nord, a Republicii Franceze etc
Codul Rutier
Legea 195/2002 stipulează regimul circulaţiei pe drumurile publice a autovehiculelor misiunilor diplomatice precum şi ale membrilor personalului acestora. Tot această lege reglementează şi statutul permisului de conducere al membrilor misiunilor diplomatice străine din România care este recunoscut pe bază de reciprocitate. La expirarea acestuia poate fi preschimbat cu toate categoriile înscrise în acesta indiferent de statul emitent.