Amenintarile cheie la securitatea statului
CRIMA ORGANIZATĂ – FACTOR DE RISC LA ADRESA SECURITĂŢII NAŢIONALE
Crima organizată – fenomen transnaţional
Fenomenul infracţional are o structură deosebit de complexă, alcătuită din diferite segmente, care prezintă multiple conexiuni. Aceste segmente au diferite particularităţi, în funcţie de dezvoltarea economică, politică şi socială pe care societatea umană o cunoaşte la un moment dat.
Crima organizată este un astfel de segment, cu numeroase şi importante implicaţii în societate, ceea ce a determinat analiza amănunţită a acestui segment de către specialişti, teoreticieni şi practicieni. Această analiză a avut scopul de a stabili măsuri eficiente de combatere a respectivului flagel, atât pe plan legislativ, cât şi pe planul structurilor statale apte să ducă la îndeplinire o astfel de măsură.
În contextul marilor schimbări sociale şi politice contemporane, tema noilor forme de criminalitate în ţările aflate în tranziţie la economia de piaţă nu poate fi evitată.
Crima organizată, prin modul său de structurare, flexibilitatea şi deosebita capacitate de infiltrare în zonele vitale ale politicului, internaţionalizarea sa rapidă, reprezintă un pericol direct şi de mare actualitate, o sfidare la adresa societăţii mondiale.
Specialiştii în criminologie – inclusiv cei antrenaţi în investigaţia criminalistică – au încercat să definească crima organizată ca fiind existenţa unor grupuri de infractori, structurate în ideea înfăptuirii unor activităţi ilegale conspirate, având ca principal scop obţinerea de profituri ilicite importante.
Adevăratul ţel al acestor activităţi ilegale îl reprezintă penetrarea şi controlul organismelor legale. Cu ajutorul sumelor fabuloase, violenţei, prin coruperea oficialităţilor publice, prin şantaj, prin desfăşurarea unor activităţi aparent legale, având scopuri ilicite, aceste grupări îşi ating obiectivele.
Mafia utilizează orice mijloc disponibil – influenţă politică, intimidare, şantaj şi chiar crimă, anulând orice încercare din partea oamenilor legii de a-i prejudicia organele.
Anul 1950 reprezintă un an de referinţă pentru cercetarea ştiinţifică a crimei organizate, când Senatul Americii a înfiinţat un comitet special de investigare a crimei organizate, comitetul Kefauker, numit astfel după preşedintele comitetului.
Criminologul Doland R. Cressy a sintetizat cercetările făcute de el în numele Comisiei Prezidenţiale asupra înfăptuirii Legii şi Administrării Justiţiei, având un aport în prezentarea ştiinţifică a crimei organizate.
Caracteristicile principale ale acestor grupări sunt structura fundamentală şi caracterul de profesionalism, fapt pentru care au fost numite
„întreprinderi criminale”. În anii 1920, crima organizată la Chicago era comparată cu o întreprindere, datorită fundamentelor care le apropiau.
Crima organizată, privită ca proces, cuprinde următoarele elemente caracteristice:
1. Existenţa unor structuri organizate, cu o ierarhie bine stabilită (împrumută sistemul ierarhic din armată, din societăţile comerciale sau din organizaţiile social-politice). Aceste structuri pot fi:
a. grupuri caracterizate prin număr redus de persoane, având drept scop obţinerea de profit mare în timp scurt;
b. asociaţii bine conturate financiar şi structural, cu o existenţă mai mare în timp, personal numeros şi calificat;
c. organizaţii propriu-zise, cu o structură şi un statut bine definite, personal numeros şi calificat, desfăşurând numeroase activităţi ilicite cu caracter de permanenţă;
d. trusturi sau carteluri, care iau naştere prin asocierea mai multor organizaţii.
2. Activitate concepută, organizată şi desfăşurată conspirat şi ilegal, care se caracterizează prin măsuri de stabilire, asigurare şi coordonare a resurselor materiale şi umane necesare (caracterul ilegal al activităţii implică caracterul conspirat).
3. Caracter profesional şi specializat - organizaţiile sunt structurate şi conduse ca adevărate întreprinderi (prezintă diviziunea muncii), urmărind obţinerea de profit. În cazul traficului de stupefiante, „diviziunea muncii” se concretizează în:procurarea materiei prime, transportul, prelucrarea în laboratoarele clandestine, distribuţia.
4. Prezentarea structurilor politice şi economico-financiare prin diferite moduri şi folosirea acestora ca paravan pentru desfăşurarea de activităţi ilegale şi pentru spălarea banilor, canalizarea lor către afacerile legale.
5. Caracter transnaţional – organizaţiile criminale, datorită acumulării de fonduri ilicite, îşi extind şi în alte ţări activităţile, deşi, iniţial, s-au afirmat în cadrul unei comunităţi sau al unei ţări.
6. Încălcarea sistematică a valorilor sociale fundamentale:
• siguranţa naţională, prin trafic de arme, terorism;
• economia naţională, prin evaziune fiscală, spălarea banilor, deturnări de fonduri;
• desfăşurarea normală a activităţilor economice, sociale, politice şi juridice, prin corupţie, trafic de influenţă, mită;
• proprietatea publică şi privată, prin traficul cu obiecte de artă, autoturisme;
• drepturile şi libertăţilor persoanelor, prin şantaj, răpiri, ameninţări, asasinate;
• climatul de ordine şi securitate, prin protecţia oferită de anumite bande;
• morala publică, prin proxenetism, corupere, jocuri de noroc;
• sănătatea publică, prin traficul de stupefiante.
Biroul Federal de Investigaţii al SUA (FBI) defineşte organizaţia criminală ca fiind o grupare constituită ilegal şi structurată în ideea desfăşurării unei activităţi ilegale conspirate, în special pentru obţinerea de profituri (folosind, în acest scop, violenţa, ameninţarea cu violenţa, corupţia, şantajul) sau chiar activităţi aparent legale, dar urmărind scopuri infracţionale. Profiturile astfel obţinute sunt canalizate spre afacerile legitime, prin sisteme complicate de spălare a banilor.
În concepţia Interpol, organizaţiile criminale se clasifică în patru grupe distincte:
a) familia mafiei, care prezintă structuri ierarhice, norme interne de disciplină, un cod de conduită, o anumită diversitate de activităţi ilicite. Noţiunea de Mafie include şi cartelurile drogurilor, bandele de motociclişti;
b) organizaţiile profesionale, ai căror membri se specializează în una sau două tipuri de activităţi criminale (trafic de maşini furate, laboratoare clandestine pentru fabricarea drogurilor, imprimări clandestine de bancnote false, răpiri de persoane pentru răscumpărare, jafuri organizate);
c) organizaţii criminale etnice, ca rezultat al unui concurs de împrejurări, cum ar fi imensa disparitate a nivelului de viaţă, severitatea excesivă a procedurilor de imigrare, expansiunea geografică, slăbiciunea legilor. („Triadele” – societăţi criminale chineze; „Yakuza” – grupuri jamaicane; „Hamas” – grupuri palestiniene; „Tigri tamili” – în Sri Lanka etc.);
d) organizaţii internaţionale care practică asasinate, deturnări de avioane, răpiri de persoane sub diferite motivaţii (politice, militare, religioase, rasiale).
Activităţile ilegale prezintă un conţinut economic, iar în actualele condiţii ale globalizării comerţului, acestea, desfăşurate iniţial la nivel naţional, tind spre o dimensiune transnaţională.
Prin termenul transnaţional se înţelege mişcarea peste graniţele statelor a informaţiei, banilor, obiectelor fizice sau persoanelor, când cel puţin una din părţile implicate este o organizaţie neguvernamentală.
Organizaţiile criminale se deosebesc de corporaţiile transnaţionale legale prin faptul că acţionează prin evitarea autorităţilor, eludarea legislaţiei, folosind corupţia şi violenţa, în timp ce corporaţiile transnaţionale cooperează cu guvernele pentru a desfăşura activităţi în limitele legalităţii din statele respective.
Crima organizată şi puterea politică
Activităţile economice desfăşurate pe teritoriile mai multor state favorizează iniţierea unui număr impresionant de activităţi ilegale, cunoscute sub denumirea de criminalitatea afacerilor.
Acest fenomen modifică stabilitatea socială, determină pierderea încrederii în sistemele economice, corupte şi compromite instituţii economice şi sociale, lezează economia în ansamblul ei, reprezintă o ameninţare pentru structurile sociale.
Orice societate prezintă o zonă subterană de existenţă a sa, o componentă paralelă dezvoltată prin combinaţii ilegale în care autorităţile nu pătrund pentru a constata ce se întâmplă decât atunci când răul este vizibil şi nu mai poate fi contestat, când se produc dezechilibre în planul societăţii.
Existenţa acestui fenomen este datorată intereselor de putere şi sprijinului oferit de autorităţile statale. Autorităţile dezvăluie dimensiunile reale ale fenomenului doar în momentele cruciale ale societăţii. Fiecare nouă guvernare este preocupată să demonstreze cât de coruptă a fost guvernarea anterioară, refuzând să accepte că aspecte ale criminalităţii afacerilor şi cele ale crimei organizate se vor prelungi şi intensifica, uneori la cote mult mai ridicate.
Această stare de fapt determină politizarea activităţilor de luptă contra criminalităţii, situaţie care prezintă două consecinţe importante: reacţia slabă faţă de pericolul acesteia şi consolidarea criminalităţii în societate. Această consolidare a fost realizată prin specializarea riguroasă a organizaţiilor criminale, logistica ultramodernă, eficienţa maximă.
Printr-o politică fiscală excesivă, statul favorizează creşterea
infrastructurilor din domeniul fiscal, determinând scăderea valorilor pe care ar fi trebuit să le încaseze potrivit legii.
Prin intervenţia directă în domeniul reglementării stricte a
importurilor şi exporturilor, prin licenţele eliberate, statul determină creşterea infracţiunilor legate de acestea.
Pentru a obţine profitul dorit, crima organizată foloseşte şi coruperea oamenilor politici, a organelor judiciare şi financiare, pe lângă metodele tradiţionale.
Judecătorul Giovane Falcone, asasinat de Mafie la 23 mai 1992, afirma: „Mafia constituie o lume logică, raţională, funcţională şi mai implacabilă decât statul. Mafia este o articulaţie a puterii, o metaforă a puterii, dar şi o patologie a puterii. Mafia este un sistem economic, o componentă obligatorie a sistemului economic global. Mafia se dezvoltă datorită statului şi îşi adaptează comportamentul în funcţie de acesta”.
Structurile crimei organizate sunt atât de puternice, încât pot influenţa decisiv structurile politico-economice. Grupurile criminale se infiltrează în structurile puterii de stat pentru a-şi garanta activităţile ilicite şi pentru a-şi proteja profitul obţinut din acestea. Astfel, grupurile criminale îşi dezvoltă o filozofie proprie, menită să diminueze crima organizată din societate. Filozofia impusă societăţii prezintă ideea că dimensiunile criminalităţii afacerilor au la bază opinii alarmiste, false, rău orientate politic sau bazate pe o analiză greşită.
Importantele fraude descoperite privind utilizarea subvenţiilor acordate în cadrul Pieţei Comune au făcut ca, la 25 iunie 1981, Comitetul European pentru probleme Criminale să reunească toate aceste infracţiuni întâlnite în lumea afacerilor sub denumirea de criminalitatea afacerilor.
Autorii unor lucrări de criminologie atrag atenţia asupra apariţiei unei noi categorii de infracţiuni, denumite „delicvenţa subvenţiilor”. Aceasta constă în faptul că dreptul de a obţine credite subvenţionate, fără a se solicita garanţiile corespunzătoare, determină în multe cazuri utilizarea frauduloasă a acestora, mai cu seamă în privinţa subvenţiilor Comunităţii Europene.
Pentru a-şi spăla fondurile obţinute ilegal, crima organizată îşi propune să găsească noi căi de acces la finanţare. Crima organizată se foloseşte de toate metodele pentru a obţine controlul asupra cererilor de oferte publice în executarea diferitelor lucrări de mare complexitate (construcţii civile, industriale, amenajări de infrastructură). Grupurile criminale îi cunosc pe cei care fac adjudecările, determinându-i să nominalizeze intermediarii.
Se presupune că grupurile criminale sunt într-o continuă căutare a tehnicilor de spălare a banilor, multe dintre ele rămânând necunoscute organelor de cercetare penală.
Criminalitatea organizată şi activităţile relaţionate cu aceasta reprezintă o ameninţare la adresa sistemelor politice, economice, ambientale şi sociale, deoarece:
• subminează societatea, prin considerarea evidenţei drept un factor normal şi prin coruperea structurilor politice;
• distorsionează mecanismele pieţei în detrimentul sistemelor economice şi comerciale;
• încurajează indivizii să acţioneze în afara economiei legale şi să eludeze impozitele;
• degradează sistemele de mediu, eludând sistemele de siguranţă;
• destabilizează progresul economic în tranziţie sau în curs de dezvoltare;
• interferează cu obiective ale politicii externe şi cu sistemul internaţional;
• prejudiciază societatea cu enorme costuri sociale şi economice, care provin din traficul ilegal;
• crima organizată constituie un element deosebit de important în logistica terorismului.
Evaziunea fiscală, spălarea de bani, traficul ilicit de arme, droguri, sistemul taxelor de protecţie, controlul reţelelor de prostituţie sau al jocurilor de noroc, perceperea taxelor de răscumpărare, contrabanda sunt factori care, în simbioză cu terorismul internaţional, conturează un nou tip de ameninţare globală.
TERORISMUL - FACTOR DE RISC ŞI AMENINŢARE LA ADRESA SECURITĂŢII NAŢIONALE .
Actele teroriste, prin pierderile umane şi materiale pe care le generează, dar mai ales prin impactul psihologic asupra comunităţii mondiale sporesc preocuparea statelor lumii pentru luarea unor măsuri în consecinţă.
Astfel, terorismul şi formele sale concrete de manifestare sunt tratate în mai multe documente juridice internaţionale, ratificate de Republica Moldova. Pe această bază, se poate aprecia că există cadrul general propice pentru stabilirea şi adoptarea măsurilor de prevenire şi combatere a terorismului, deşi, în momentul de faţă, la nivel mondial, nu se dispune de o definiţie a terorismului unanim acceptată.
Definiţiile terorismului reprezintă o reflectare a diferitelor ideologii şi modalităţi de abordare. Unele guverne încearcă să caracterizeze ca atare orice act de violenţă comis de oponenţii politici, în timp ce teroriştii pretind că sunt victimele teoriilor guvernamentale.
Definirea nu trebuie să ţină seama că perspectiva se schimbă în funcţie de momentul, locul sau ţinta actului terorist.
Terorismul a fost definit ca „ansamblul acţiunilor şi ameninţărilor credibile cu acţiuni ilegale care îndeplinesc, cumulativ, următoarele caracteristici:
a. sunt angajate premeditat de către indivizi sau diverse tipuri de structuri sociale, motivate de concepţii şi atitudini radical ostile faţă de alte entităţi, e percepţia că în raporturile cu acestea s-au configurat situaţii intolerabile şi de voinţa de a acţiona împotriva lor în modalităţi extreme;
b. uzează de metode şi mijloace violente şi/sau distructive, acumulate, respectiv, deprinse programatic;
c. au ca ţinte directe indivizi şi/sau factori materiali importanţi pentru susţinerea vieţii sociale;
d. îşi propun, în mod deliberat, diseminarea pe scară largă a unor stări de anxietate, nesiguranţă, teamă şi panică, sens în care sunt organizate şi derulate astfel încât să li se asigure un impact psihologic maximal şi să inducă publicului percepţia scopurilor de fond urmărite, precum şi atitudini/com- portamente sociale favorabile acestora;
e. au obiective implicit sau explicit politice, vizând, ca finalitate, influenţarea unei entităţi – cel mai adesea o autoritate constituită – aflate, de regulă, dincolo de indivizii vizaţi sau ameninţaţi;
f. sunt derulate în afara stării de război sau în afara ariei de aplicabilitate a legilor războiului, în caz de conflict armat”.
Oricare ar fi reperele conceptuale, terorismul este identificat de către majoritatea structurilor statale de securitate ca fiind cea mai periculoasă ameninţare la adresa securităţii, manifestându-se la toate nivelurile de organizare socială şi în toate domeniile vieţii sociale. El vizează viaţa, libertatea, liniştea, desfăşurarea normală a vieţii sociale, producând frică, groază şi reacţii necontrolate.
Amplificarea şi acutizarea terorismului, în general, şi a modului său de manifestare, în special, au fost posibile în condiţiile existenţei unor factori favorizanţi ce marchează mediul actual de securitate, precum:
• ineficienţa unor instituţii de securitate, ca ONU şi OSCE, în rezolvarea marilor probleme cu care se confruntă omenirea;
• tranziţia de la arhitectura de securitate bazată pe principiul bipolarităţii la o altă structură – unipolară sau multipolară – în care statele naţionale, grupurile de state, organizaţiile nonguvernamentale şi cele internaţionale încearcă să ocupe o poziţie cât mai avantajoasă;
• manifestarea fenomenului globalizării, în condiţiile inexistenţei unor norme, principii şi instrumente pentru reglare şi control, cu efecte devastatoare pentru populaţiile aparţinând lumii a treia;
• slăbirea statelor naţionale, creşterea rolului unor organizaţii nonguvernamentale în relaţiile internaţionale şi scăparea acestora de sub control;
• sprijinul acordat de către unele state fundamentaliste şi organizaţii nonguvernamentale unor structuri teroriste;
• accesul unor structuri teroriste la sistemul informaţional global, resurse umane, materiale şi financiare;
• diseminarea necontrolată a sistemelor de armamente, inclusive a celor de distrugere în masă;
• dezechilibrele demografice şi tendinţa de migrare a populaţiilor din ţările sărace (sărăcite) către cele bogate;
• exacerbarea extremismului, separatismului, intoleranţei sau xenofobiei şi degenerarea acestora în acţiuni violente;
• lipsa de voinţă manifestată de unele state în crearea de instrumente eficiente de prevenire şi combatere a terorismului;
• vulnerabilităţile societăţilor democratice la acţiunile de tip terorist.
Din studiile efectuate rezultă că Republica Moldova nu s-a confruntat şi nu se confruntă cu riscuri majore de natură teroristă la adresa ei. Cu toate că se găseşte la intersecţia unor interese geopolitice şi geostrategice, nu reprezintă, până în prezent, un spaţiu de generare a terorismului sau de confruntare teroristă şi nici un mediu favorabil dezvoltării unor acţiuni de acest gen.
Cu toate acestea, terorismul, prin multitudinea de metode şi mijloace pe care le întrebuinţează, prin efectele pe care le generează, nu poate fi exclus ca ameninţare la adresa ţării noastre. Unele ameninţări şi riscuri de securitate se materializează în interiorul statului, dar originea lor este externă, aşa cum altele sunt de natură internă, dar se manifestă ori se materializează doar în anumite circumstanţe favorizate din exterior.
Din aceste considerente, se apreciază că ameninţări majore de natură teroristă la adresa tarii nu pot fi decât conjuncturale şi tranzitorii. Ele pot rezulta dintr-o extindere a spaţiului de confruntare a ideologiilor şi practicilor fundamentaliste sau de altă natură în zonele apropiate de cele de interes strategic, din alinierea ţării la coaliţia antiteroristă mondială sau din degradarea semnificativă a instituţiilor interne şi proliferarea, şi în ţara noastră, a reţelelor şi structurilor crimei organizate.
În ceea ce priveşte contextul intern de securitate, se poate afirma că nu se confruntă în prezent cu manifestări teroriste de sorginte autohtonă, situaţie care nu poate fi exclusă în viitor. Datorită acestui fapt, activitatea în domeniu va trebui să aibă în vedere existenţa unor riscuri şi ameninţări după cum urmează:
• apariţia şi perpetuarea unor stări conflictuale, inclusiv a unor frământări armate şi, respectiv, a tensiunilor de sorginte etnică, religioasă sau ideologică din diverse zone ale lumii, unele situate în apropierea ţării noastre, au accentuat tendinţele de extindere în plan global atât a unor structuri ale organizaţiilor extremiste ori teroriste, cât şi a modelului terorist de afirmare politică, al cărui potenţial de contagiune nu poate fi subestimat;
• eventualitatea ca, în condiţiile unor evoluţii geopolitice nefavorabile poziţiei internaţionale şi intereselor fundamentale ale ţării noastre, entităţi externe să-şi proiecteze obiective asupra Moldovei, inclusiv prin angajarea practicilor teroriste;
• dezvoltarea criminalităţii organizate autohtone şi transfrontaliere ar putea conduce nu doar la favorizarea nucleelor teroriste clasice, ci şi la generarea terorismului de tip mafiot, cu exprimare specifică pe teritoriul nostrum naţional;
• efectele unor factori de geneză obiectivi sau subiectivi, care pot favoriza apariţia, dezvoltarea şi manifestarea altor diverse forme de terorism (ideologic, autonomist-separatist, rasist-xenofob, intolerant-religios, protestatar ori deviant).
Riscurile actuale la adresa siguranţei naţionale decurg din prezenţape teritoriul ţării noastre a nucleelor unor organizaţii străine, care sunt sau continuă să fie catalogate pe plan internaţional ori pe spaţiile de origine drept mişcări extremiste sau teroriste. Respectivele nuclee, relativ reduse din punct de vedere numeric, sunt constituite din rezidenţi aflaţi în RM în calitate de studenţi, comercianţi, oameni de afaceri, emisari culturali etc.
De-a lungul timpului, activitatea acestor structuri nu s-a materializat decât extrem de rar în desfăşurarea de acţiuni teroriste pe teritoriul ţării noastre. În schimb, unele nuclee de această factură s-au implicat în activităţi (inclusiv ilegale), cum ar fi:
• strângerea de fonduri în beneficiul grupărilor de apartenenţă, derulate independent sau în legătură cu medii infracţionale autohtone sau străine, respectiv prin toate formele de manifestare a criminalităţii transfrontaliere;
• prozelitismul, îndoctrinările şi recrutările în rândul conaţionalilor aflaţi în RM al altor categorii de străini şi, într-o măsură mai mică, al autohtonilor ideatic compatibili;
• propaganda, în conformitate cu obiectivele organizaţiilor pe care le prezintă.
Faţă de caracteristicile contextului extern şi intern de securitate, prezentate anterior, următoarele pot fi considerate surse suplimentare de risc la adresa securităţii naţionale:
• evoluţiile externe, stimulate de actuala campanile antiteroristă internaţională, ce pot influenţa dinamica organizaţiilor teroriste străine reprezentate în RM , care, deşi nu iau în calcul, în etapa actuală, iniţierea de acţiuni teroriste asupra unor obiective din tara sau străine de pe teritoriul naţional, pot să-şi modifice în viitor această atitudine;
• perspectiva intensificării activităţilor adiacente terorismului, sub impactul necesităţii susţinerii financiare a activităţilor organizaţiilor ce constituie ţinta campaniei;
• probabile deplasări masive de populaţii din unele teritorii, unde au loc sau pot surveni conflicte pe scară largă, în contextul actualei campanii antiteroriste;
• posibilitatea sosirii în RM, sub diverse acoperiri, a unor elemente teroriste vizate de acţiunile militare ale campaniei;
• oricare dintre aceste posibilităţi, materializate, ar fi de natură să aducă serioase prejudicii în relaţionarea externă.
Din cele prezentate rezultă cu claritate faptul că acţiunile teroriste pot avea efecte negative majore asupra tuturor domeniilor de activitate: politic, economic, financiar, social, tehnico-ştiinţific, inclusiv militar.
În concluzie, terorismul constituie şi va constitui un factor de risc la adresa securităţii naţionale.
Potrivit Business Insider, analiza a fost realizată în urma studierii atacurilor teroriste din ultimele 12 luni, începând cu data de iulie 2013. Cu 3158 de atacuri teroriste, Irak este considerată cea mai periculoasă ţară de pe glob, categoria de risc în această zonă fiind evaluată la "Extrem". La aceeaşi categorie de risc au fost evaluate Afganistan, Pakistan, Somalia, Nigeria, Yemen, Siria, Filipine, Liban, Libia, Columbia şi Kenya.
Deşi nu este considerată ţara cu cel mai mare risc de teorism din lume, Nigeria a fost declarată de experţi ţara în care s-au produs cele mai sângeroase atacuri teroriste, gruparea islamistă Boko Haram, care şi-a intensificat atacurile în ultima vreme, ucigând 24 de persoane la fiecare atac.
De asemenea, China, Liban, Egipt şi Kenya sunt ţările unde există cea mai mare rată de creştere a atacurilor teoriste, iar cu excepţia Chinei, toate celelalte ţări au avut de suferit pe plan economic, din această cauză.
La nivel global, Maplecroft a estimat că numărul atacurilor teroriste a crescut cu 30%, în ultimele 12 luni, ajungîndu-se la 18.886 de decese, în 9.471 atacuri.