Dezvoltarea vorbirii la preşcolari
CUPRINS
INTRODUCERE.. 3
1. DEZVOLTAREA LIMBAJULUI. MODALITĂŢI DE REALIZARE LA VÎRSTĂ PREŞCOLARĂ.. 5
1.1 Dezvoltarea vorbirii la preşcolari 5
1.2. Cultivarea limbajului şi a gîndirii – premise ale vorbirii 9
1.3. Limbajul ca produs şi suport al dezvolării intelectuale. 12
2. DEZVOLTAREA VOCABULARULUI. FORMAREA STRUCTURII GRAMATICALE ÎN VORBIREA PREŞCOLARILOR. 13
2.1. Direcţiile principale în dezvoltarea vocabularului 13
2.2. Însuşirea structurii gramaticale la vîrstra preşcolară. 15
2.3. Dezvoltarea cititului şi scrisului, pregătirea pentru şcoală. 19
CONCLUZII 22
BIBLIOGRAFIE.. 23
INTRODUCERE
La vîrsta preşcolară au loc lărgirea şi complicarea raporturilor dintre copii şi realitatea înconjurăroare, de fapt ce se răsfringe şi asupra limbajului său oral. De aceea, pentru a corespunde nivelului procesului instructive-educativ ce se desfăşoară în şcoală, copilul trebuie să plece din grădiniţă cu un bagaj de cunoştinţe lingvistice şi cu deprinderi de vorbire, care să-i permit exprimarea într-o limbă corectă din punct de vedere fonetic şi gramatical, coerentă şi expresivă. Actualitatea temei de cercetare. La etapa actuală de dezoltare a sistemului educațional, limbajul, ca mijloc de comunicare, asigură copilului schimbul de idei şi impresii între el şi semenii lui, transmiterea unor cunoştinţe, contribuind la îmbogaţirea necontenită a experienţei lor de viaţî, la largirea şi complicarea relaţiilor cu mediul social, astfel noi trebuie să formăm la copii capacitatea de a comunica cu cei din jur, de a-şi exprima în mod inteligibil gîndurile, impresiile, trebuinţele, de a cunoaşte realitatea obiectivă. Toate acestea se realizează prin intermediul cuvantului. Cercetările psihologice au aratăt, iar experienţa didactică a confirmat că dezvoltarea limbajului copilului are loc sub influenţa mediului şi a educaţiei. Acest lucru se realizează cu optima eficienţă în cadrul întregului program din gradiniţă, dar un loc important revine disciplinei care aparţine sferei limbii şi literaturii române. În grădiniţa de copii şi apoi la şcoală are loc adevarata "cultivare a limbii individului" exercitîndu-se o influenţă dirijată, planificată, bazată pe concluzii psihopedagogice, cu probleme, noţiuni şi sarcini gradate ca dificultate şi organizate în sisteme logice, metodice.
O multime de autori naționali cît și internaționali au cercetat tema dată Maria Lavric, Georgeta Ghiţa, Cerghit Ion, Cîrlan Maria, Tudoran Doiniţa, Damşa Ioan aducînd aportul la indentificarea metodelor de dezvoltare a limbajului la preşcolari. Am ales aceasta temă de cercetare pentru ca în perioada preşcolară copiii au nevoie de metode noi, mai interesante şi captivante, în procesul de dezvoltare a limbajului şi vorbirii.
Scopul cercetăriieste identificarea modalităților de dezvoltare a limbajului preşcolarilor correct din punct de vedere gramatical.
Obiectivele cercetăriisunt :
1. Indentificarea metodelor de dezvoltarea a limbajului la preşcolari.
2. Cercetarea Limbajul ca produs şi suport al dezvolării intelectuale.
3.Descoperirea direcţiilor principale de dezvoltare a limbajului.
4.Argumentarea rolului însuşirii structurii gramaticale la vîrsta preşcolară.
În procesul lucrării au fost aplicate metode generale ştiinţifice: metoda bibliografică, metoda monografică, metoda webografica, metoda logică.
Rezultatul cercetării care a pus temelia acestei teze estestructurată în două capitole, fiecare capitol constând din câteva subcapitole. În primul capitol este reflectată dezvoltarea limbajului, modalităţi de realizare la vîrsta preşcolară prin dezvoltarea vorbirii la preşcolari, cultivarea limbajului şi a gîndirii – premise ale vorbirii şi limbajul ca produs şi support al dezvoltării intelectuale.
Capitolul doi vizează dezvoltarea vocabularului, formarea structurii gramaticale în vorbirea preşcolarilor prin direcţiile principale în dezvoltarea vocabularului, însuşirea structurii gramaticale la vîrstra preşcolară şi dezvoltarea cititului şi scrisului, pregătirea pentru şcoală.
1. DEZVOLTAREA LIMBAJULUI. MODALITĂŢI DE REALIZARE LA VÎRSTĂ PREŞCOLARĂ
Dezvoltarea vorbirii la preşcolari
Dezvoltarea vorbirii constituie o parte componentă importantă a muncii intructiv-educative în grădiniţa de copii, realizîndu-se printr-un complex de metode şi procedee din cele mai efective.
Metodica dezvoltării vorbirii, ca ştiinţă psihologico-pedagogică, studiază procesul de formare a vorbirii în instituţiile preşcolare. Obiectul ei de bază rezidă în elaborarea şi sistematizarea ştiinţifică a metodelor şi proceelor de dezvoltare a vorbirii preşcolarilor. Scopul final al acestei munci este formarea la copii a priceperilor şi deprinderilor orală în conformitatea cu normele limbii literare actuale. Metodica dezvoltării vorbirii îi înarmează pe lucrătorii instituţiilor preşcolare cu cunoştinţe, privind deprinderile concrete de vorbire, ce urmează să fie la o etapă sau alta a vîrstei preşcolare, precum şi cu unele modalităţi şi proceede prin care se realizează acestă muncă.
Procesul vorbirii preşcolarului e legat de fucţia comunicativă şi cognitivă a limbii, ceea ce înseamnă că sîntem obligaţi să le formăm copiilor priceterile şi deprinderile de a observa obiectele lumii înconjurătoare, de a le compara şi cerceta. Consecinţele acestui proces de observare se răsfrîng asupra vorbirii, de aceea formarea spiritului de observaţie presupune nu numai de a cerceta şi găsi, ci şi de a expune, de a vorbi despre obiectul dat. Această deprindere trebuie să fie formată pe întreg parcursul vîrstei preşcolare.
O altă deprindere este aceea de a percepe şi a înţelege sarcina instructivă, formulată verbal de către adult. Pentru început este vorba de îndeplinirea unor cerinţe, exprimate prin cuvînt, apoi de înţelegerea unor mesaje complexe (explicaţiile, susţinerea unei discuţii, perceperea fondului lexicalşi formarea unei opere literare).
Trecerea de la înţelegere la producere, adicî la reflectarea în vorbire a obiectelor sau noţiunilor prin intermediul cuvîntului artistic, respectîndu-se astfel de cerinţe ale vorbirii, cum sînt corectitudinea, claritatea şi legătura logică între cele expuse, este o deprindere, bazele căreia se pun în preşcolaritate.
La dezvoltarea vorbirii în grădiniţă distingem două linii principale: lucrul asupra vorbirii pasive (a perceperii şi înţelegerii ei) şi a cele active. Şi într-un caz şi în altul liniile acestea se concretizează atît în lucrul asupra cuvîntului şi propoziţiilor de toate tipurile, cît şi asupra mesajului din două şi mai multe propoziţii.
Vorbirea copiilor se formează şi se dezvoltă nu numai în cadrul activităţilor, ci şi în celelalte momente ale regimului în grădiniţă, de aceea metodica şi forme de lucru în afara activităţilor.
Nivelul dezvoltării vorbirii micuţilor este un indiciu al proceselor de gîndire. Preşcolarul face primii paşi în lumea cunoaşterii obiectivelor raporturilor dintre ele, de aceea dezvoltarea vorbirii copiilor de vîrstă preşcolară diferă de dezvoltarea vorbirii în şcoală.
Cuvîntul are o putere imensă. Cu ajutorul lui dirijăm comportamentul copilului, îi formăm deprinderea de asculta şi a auzi, de a privi şi a vedea. Nu este o muncă uşoară, de aceea pregătirea educatorului constituie o sarcină importantă a procesului de învăţămînt.
Legătura dintre limbă şi gîndire constituie baza teoretică a metodei dezvoltării vorbirii. Limba este o realitate nemijlocită a gîndirii. Vorbind omul îşi exprimă gîndurile prin unităţile limbii, îşi formează formele logice de gîndire, forme ce reflectă realitatea obiectivă, esenţa obiectelor, fenomenelor şi a raporturilor dintre ele.
Noţiunile ca unităţi de bază ale gîndirii se formează pe baza cuvîntului şi a funcţiei lui de generalizare şi de abstractizare.
Între limbă şi gîndire există doua deosebiri. Noţiunea şi cuvîntul pot fi suprapuse: o singură noţiune poate fi exprimată printr-un grup de cuvinte, bunăoară, a da bir cu fugiţii ( a fugi); există şi alte cuvinte acre au sens, dar nu exprimă noţiuni (prepoziţiile, conjucţiil). Totuşi, aceste doua se întrepătrund, formîndu-se şi cizelîndu-se reciproc.
Afirmîndu-se ca ştiinţă, metodica dezvolării vorbirii la preşcolari a utilizat cele mai progresiste idei ale marilor pedagogi din trecut.
K. Uşînski a expus a serie de idei referitoare la folosirea limbii în educaţie multilaterară a copilului, considerînd-o cel mai iscusit dascăl popular. Potrivit părerilor lui Uşînski asimilarea limbii materne presupune nu numai utilizarea cuvintelor în diversele lor aspecte formative şi de sens sau în variate construcţii; ea presupune şi o mulţime de gînduri, sentimente, imagini artistice, logica şi filozofialimbii exprimată prin cuvîntul viu. În procesul de formare a vorbirii rolul hotărîtor îl joacă pedagogul. După părerea pedagogului, prin folclor, copilul învaţă nu numai a urî răul şi a iubi binele, ci şi a iubi sufletul poporului.
Un rol deosebit în dezvolatrea vorbirii Uşînski îl atribuie naturii. Orice pedagog trebuie să înţeleagă, că toate cunoştinţele despre lumea înconjuratoare trec prin uşa perceperii nemijlocite a acestei lumi. Copiii încep să se uite cu alţi ochi la cele din jur, să gîndească, observînd raporturile dintre obiectele lumii înconjurătoare. Observările nemijlocite vor constitui acele exerciţii primare logice de gîndire, de care depinde caracterul logic, adică adevărul cuvîntului însuşi, şi cin care ulterior vor lua naştere spontan vorbirea logică şi înţelegerea legilor gramaticale.
Un rol important în rezolvarea sarcinilor privind dezvoltarea vorbirii preşcolarilor îi revine limbii materne, prin intermediul careia copiii se familiarizează cu realitatea înconjurătoare şi învaţă a gîndi. Vorbirea organizată şi laconică este nu numai un scop, ci şi un mijloc al educaţiei şi instruirii în grădiniţă, este obiectivul general de o importanţă deosebită.
Pornind de la principiul structural şi cel funcţional al limbii metodica dezvoltării concretizează cîteva sarcini :
1. Dezvoltarea vorbirii cursive dialogate şi monologate se realizează în procesul de comunicare, la început copilul doar înţelege ceea ce i se spune, apoi el intră în contact verbal cu adulţii şi cu alţi micuţi. Apare treptat dialogul care răspunde intereselor sale vitale. În grădiniţă procedeele principale de formare a vorbirii dialogate şi monologate sunt: convorbirea, conversaţia, lectura tabloului, compunerea, naraţiunea creatoare, pornind de la materialul intuitiv sau bazată pe cuvîntul viu, povestirea operelor literare citite.
2. Munca asupra vocabularului constituie al doilea obiectiv al educatorului în procesul dezvoltării vorbirii la preşcolari. Orice vorbitor dacă vrea să comunice ceva, trebuie să posede un anumit bagaj de cuvinte. Cuvîntul, unitatea principală a limbii, este legat de obiect denumindu-l. Familiarizarea cu lumea obiectelor înseamnă şi îmbogăţirea vocabularului copiilor.
3. Formarea structurii gramaticale a vorbirii copiilor este o sarcină importantă în dezvoltarea vorbirii preşcolarului, legată de schimbarea formei cuvîntului, de îmbinarea lui cu alte cuvinte în procesul de comunicare. La vîrsta preşcolarăse perfecţionează modul de asimilare şi de utilizare a sistemului mijloacelor morfologice. Copilul este foarte sensibil la schimbarea formei cuvîntului, el nu cunoaşte, dar simte regula comunicativă pentru mai multe cuvinte şi înţelege sensul gramatical şi logic al morfemului.
4. Dezvoltarea culturii fonetice , aceasta are loc pe baza perceperii auditive a vorbirii celor din jur. La început torentul de sunete ale vorbirii omeneşti ne este diferenţiat de copil, deoarece el percepe doar latura melodică a vorbirii. La vîrsta preşcolară e necesar să formăm la copii deprinderea de a diferenţia elementele sonore ale vorbirii(sunetele, cunivtele, fonetice, frazele fonetice), adică să le dezvolăm auzul fonematic. Este o deprindere legată de formarea unei atenţii deosebite faţă de structura sonoră a vorbirii – atenţie verbală sau auditivă.
5. Pregătirea pentru citit şi scris în grădiniţă presupune rezolvarea următoarelor sarcini: a le demonstra copiilor, că vorbirea este o realitate lingvistică cu parţile ei componente şi a-i deprinde să observe şi să analizeze părţile componente ale vorbirii vii.procesul de scriere se bazează de asemenea pe deprinderea de analiză sonoră a cuvîntului, de aceea în cîmpul de atenţie al aducatorului se va afla formarea culturii fonetice a vorbirii copilului şi a deprinderilor de analiză sonoră a vorbirii.
6. Familiarizarea cu literatura artistica este un obiectiv de valorificare ce se realizează nu numai la activităţile de dezvoltare a vorbirii, ci şi în afara lor. O formă eficientă de lucru cu cartea în grădiniţă este citirea şi povestirea operei literare. Jocurile-dramatizări, convorbirile despre carţile citite, exprimarea ilustraţiilor, matineele literare, teatrul de păouşi constituie forme de consolodare a deprinderilor interpretativ-artistice şi de formare a intereselor la copii faţă de operele artistice.
Sarcinile relevate mai sus reprezintă compartimente apa ale metodicii dezvoltării vorbirii, fiind divizate şi sistematizate în „ Programa educaţiei în grădiniţă” în care găsim o succintă caracterizare a vorbirii de la o etapă la alta a vîrstei preşcolare şi formularea sarcinilor concrete de dezvoltare a vorbirii copilului în grupa respectivă.
Dezvoltarea vorbirii se află în strînsă legătură cu procesul de cunoaştere şi presupune acumularea cunoştinţelor despre mediul înconjurător şi formarea deprinderilor şi priceperilor de redare a obiectelor şi fenomenelor realităţii înconjurătoare în vorbire.
Vorbirea însoţeşte jocul, munca, instruirea şi constituie o parte importantă a educaţiei şi a dezvoltării personalităţii copilului. Prin urmare, jocul munca, intruirea prin ocupaţiile vieţii de toate zilele pot fi considerate drept mijloace în realizarea sarcinilor de dezvoltare a vorbirii preşcolarilor. În condiţiile vieţii actuale, cînd instituţiile preşcolare ocupă un loc deosebit în educaţia copiilor, un mijloc de bază în dezvoltarea vorbirii este considerată intruirea prin intermediul jocului.
În cadrul activităţilor complexe sau mixte se rezolvă mai multe sarcini de dezvoltare a vorbirii în baza aceluiaşi material didactic, accentul punîndu-se pe formarea diferitor deprinderi de vorbire cursivă. Este important, ca educatorul să organizeze jocurile copiilor şi să participe la ele. În asfel de situaţii vom îmbogăţi conţinutul jocurilor, vom reaminti cuvintele ce însoţesc jocul. De asemenea este stimulată sinestatornicia copiilor, fapt important pentru dezvoltarea vorbirii şi pentru formarea relaţiilor corecte dintre preşcolari [Lavric M. , p. 3-21 ].
În concluzie ţinem să spunem că metodica la dezvoltarea vorbirii se află în strînsă legătură cu problemele actuale ale educaţiei şi intruirii şi continuă să se dezvolte, înlesnind munca lucrătorilor intrituţiilor preşcolare în găsirea celor mai eficiente căi de formare a deprinderilor de vorbire corectă şi expresivă.