Cultivarea limbajului şi a gîndirii – premise ale vorbirii
Gîndirea îndeplineşte în sistemul psihic uman un rol central, orientează, conduce şi valorifică toate celelalte procese şi funcţii psihice ( limbajul, memoria, imaginaţia, atenţie), este definitorie pentru om ca subiect al cunoaşterii logice, raţionale. Se defineşte ca un process cognitive care, prin intermediul abstractizării şi generalizării, extrage si prelucrează informaţiile despre relaţiile categoriale şi determinaţive. Are ca fundament principiile raţiunii şi postulatele ştiinţei, ca operaţiuni, judecăţile şi raţionamentele, iar ca instrument - noţiunea.
Fiind o activitate generic, gîndirea foloseste inducţii, deducţii, abstracţii şi generalizări, compară cunoştinţele despre fenomene (percepţii, intuiţii şi reprezentări ale acestora) privitoare la însuşirile lor (senzaţii) cu scopul de a forma – mintal – întreaga clasă de fenomene asemănătoare (noţiunile) : compară înţelesurile noţiunilor între ele, în mod direct cu scopul de a fixa raporturile de calitate, cantitate, relaţie şi modalitate şi compară judecăţile între ele în mod indirect pentru a explica fenomenele în derivaţia lor cauzală.
Gîndirea face necontenit comparaţii între înţelesurile noi cucerite de ştiinţă - ca fond al gîndirii – derivînd prin inducţie şi deducţie din judecăţi vechi,, judecăţi noi drept concluzii ale raţionamentelor inductive şi deductive.
La baza oricărui process de cunoaştere stă comparaţia ca determinare a asemănărilor şi deosebirilor. De la cea mai fragilă vîrstă fiinţa umană se raportează lalumea concretă, stabileşte asemănări şi deosebiri între oriecte, fenomene, situaţii, ţinînd seama de un anumit criteriu (culoare, greutate, volum, mărime, formă, gusturi, utilitate), ea compară clasifică.
În toată activitatea psihică participă operaţii de analiză şi sinteză de descompunere a întregului în părţi şi recompunere în întreg. Modalităţile de operare a gîndirii sunt, în sensul ascendant, de le particular la general, de la concret la abstract şi, în sensul descendent, de a abstract la concret şi de la general la particular.
Relaţiile intelectuale sunt mujlocite prin limbal, prin cunoştinţele accumulate de memorie şi reactualizate selective, prin datele experienţele personale.
Dezvoltarea intelectuală a copilului de la naştele îna la adolescenţă cunoaşte mai multe stadia. Primul stadiu, al inteligenţei senzoriale motorii cuprinde perioada de la la 2 ani, se caracterizează prin trecerea de la nivelul reflexelor necondiţionate ale copilului la organizarea unor acţiuni senzomotorii coerente sub forma reacţiilor circulare primare, secundare şi terţiare, prin asimilări şi acomodări reciproce ale schemelor, formarea unor deprinderimotorii, stocarea unor reprezentări şi dobîndirea unor semen ce pot simboliza obiecte.
Stadiul preoperaţional ce cuprinde perioada de la 2 la 7 ani reprezintă o perioadă de intensă dezvoltare, se caracterizează prin interiorizarea acţiunilor, multiplicarea schemelor diferenţiate şi assimilate reciproc, ezpansiunea simbolicii representative, a semnalizării şi comunicării verbale.
Treptat, în această perioadă, copilul se eliberează de limitele acţiunilor motorii concrete, le înlocuieşte în cadrul jocului prin acte simbolice, este o perioadă de intensă verbalozare şi organizare a limbajului, cuvîntul şi propoziţia constituind mijloace de schematizare, intregrare şi clasificare a obiectelor şi a elementelor după diferite criteria.
În acest stadiu gîndirea preşcolarului este preconcepută şi intuitivă, este o gîndire egoncetrică şi magică.
Pe măsura dezvoltării limbajului preconceptele cîştigă în generalitate, preşcolarul devine capabil de a sesiza configuraţia ansamblului cu ajutorul cuvîntului, care este un symbol, copilul reuşeşte să-şi reprezinte realitatea, posibilităţile de sistematizare şi integrare ale gîndirii preşcolarului cresc.
În finalul perioadei preoperaţionale apar grupările operaţionale care permit conceptualizări şi coordonări ale conceptualizării, se intră în stadiul operaţiilor concrete (situate între 6 şi 10-12 ani), se dezvolta capacitatea de a coordona între ele operaţiile gîndirii, de a le grupa în sisteme unitare, devine posibilă reversibilitatea prin inversiune.
Strîns legat de evoluţia gîndirii este şi evoluţia limbajului. Limbajul şi gîndirea se intercondiţionează, a vorbi bine înseamnă a te conforma esenţei limbajului, care este indisociabil de gindire, contribuie efectiv la constituirea, precizarea şi vehicularea exactă a gîndirii, făcînd-o consostentă şi comunicabilă. Prin limbaj, copilul face deducţie, stabileşte raporturi, îşi aminteşte situaţiile trecute, cereexplicaţii cauzale asupra unor obiecte, ale unor conduit. Nu există limbaj nesemantic, comunicarea fiiind un process de transmiterea informaţiilor, a mesajelor, între comunicare şi cunoaşştere ezistînd un raport de unitate. Nu se poate gîndi fără mijloacele limbajului, acesta avînd multiple funcţii: de comunicare, cognitivă, symbolic-repezentativă, expresivă, persuasivă, reglatorie, ludică.
Preşcolaritatea este perioada de organizare şi pregătire a dezvoltării gîndirii. Activităţile desfăşurate în grădiniţă, caracterul organizat al activităţilor copiilor se răsfrîng direct asupra limbajului lor acre se îmbogăţeşte canticativ de la o etapă la alta, cîştigînd în coerenţă, vocabularul active creşte de la 800-1000 de cuvinte la 3 ani, pîna la 3500-4000 de cuvinte la 7 ani.
Grădiniţa oferă varietate posibilităţi de exersare şi cultivare sistematică a limbajului active. Limbajul oral dialogat sau monologat contribuie la dezvoltarea laturii fonetice a limbajului, la însuşirea fondului lexical şi a semnificaţiei. Treptat, din limbajul monologat se dezvoltă o nouî formă – limbajul interior care sporeşte posibilităţile copililui de a-şi planifica mintal activitatea, contribuie substanţial la dezvoltarea intelectuală a copilului.
Limbajul interior îndeplineşte funcţii de anticipare, proiectare, este centrat pe înţelesuri, pe idei şi imagini.
Dezvoltarea limbajului preşcolarului are la bază experinţa cognitivă a acestuia în relaţiile cu cei din jur. În grădiniţă, în cadrul activităţii de intercomunicare cu copiii din grupă sau cu alţi adulţi, copilului I se orefă posibilităţi optime de exprimare liberă, acets lucru realizîndu-se în orice moment al zilei de la venirea lui în grădiniţă şi pînă la plecare, din prima etapă a zilei pînă la a IV-a.
În activităţile organizate cu grupa întreagă de copii, cît şi în cele individuale, accentual trebuie pus pe exprimarea copiilor pentru ca limbajul să fie viu, colorat, intonaţia să fie expresivă, astfel încît preşcolarii să-şi însuşească raporturile gramaticale ale limbii, sub aspect morphologic şi syntactic, fonetic şi lexical.
Materialul necesar desfăşurării normale a gîndirii şi limbajului este furnizat de realitate, de povestirile educatoarei, ale învăţătotorului, de experienţa de viaţă a copilului, de relaţiile sale cu ceilalţi copii.
Trecerea de la intuitive la verbal-abstract depinde de bogăţia exprerienţei intuitive-acţionale, de gradul de elaborare a tipurilor superioare de activitate, de modul în care grădiniţa asigură achiziţionarea de informaţii, cultivă procesele phisice de cunoaştere: gîndirea, limbajul, memoria, imaginaţia, atenţia voluntară etc., urmăreşte organizarea judicioasă a activităţii de instruire, dezvoltarea spiritului de observaţie, stimularea permanent a inteligenţei şi creativităţii copiilor, a independenţei în gîndire şi acţiune, formarea la copii a deprinderilor de exprimare corectă, stimularea vorbirii coerente şi expressive, prevenirea şi corectarea unor defecte de vorbire, de pronunţie a sunetelor.
Dezvoltarea limbajului şi a comunicării, a vorbirii corecte, a creativităţii verbale acopiilor, a fluenţei şi originlităţii în gîndire şi vorbire se asigură prin stimularea imaginaţiei acestora în interpretarea unor imagini, a unor roluri, în crearea unor povestiri, în cadrul jocurilor care au asemeneasarcină didactică, prin valorificare la maximum a fiecarei posibilităţi de cultivare a exprimării verbale în activităţile ce se organizează în grădiniţă.
O mare parte a sarcinilor recomandate de programa şcolară vizează dezvoltarea bazei fonetice a limbajului [Damşa I. , p. 16- 18].
În conluzie putem spune că în grădiniţă, parcurgînd cele patru grupe, copiii dobîndesc un bagaj de cunoştinţe, iar vorbirea devine mai bogată, mai clară, mai corectă, asigurînd dezvoltarea intensă a gîndirii.