Se propune de luat in discutie pe marginea urmatorului ;
Extremismul, ca orientare socio-politică, are o istorie veche în Rusia, cel puțin la fel de veche precum Rusia însăși, dar între formele practicate în secolul XIX în Imperiul Țarist și cele ale epocii putiniste există deosebiri esențiale. Intoleranța veche a unui Mihail Bakunin, Serghei Neciaev sau Vera Zasulici avea origini filosofice, fiind ancorată în marile dezbateri ale epocii, o bună fundamentare politică și un program coerent de acțiune. Violenței organizate a extremiștilor ruși moderni îi lipsește un subtext politic clar, nu are viziuni de perspectivă, principii ideologice sau proiecte politice, fiind colectivistă în mod principial. Mărturie a bruiajului axiologic și a vidului doctrinar stă declarația unui extremist: „Dacă aș fi președinte aș ataca Sankt-Petersburgul. Pentru că acești peterburghezi (în rusă питерцы) îmi stau în gât. Aș fi adunat ceva tancuri, i-aș fi încercuit. Tare, nu?”
Aluzie multiplă: la originile peterburgheze ale elitei ruse: de acolo vin Vladimir Putin, Dmitrii Medvedev și alți puternici ruși ai zilei; apoi, Piterul (numele uzual al orașului de pe Neva în sociolectele ruse) e simbolul începutului Rusiei Moderne – prin eforturile lui Petru Întâi cel Mare este tăiată „fereastra spre Europa”; în al treilea rând, în lipsa unor linii ideologice elaborate, violența poate fi direcționată aleatoriu, chiar spre ai săi: extremismul simte o nevoie cronică de dușmani, atunci când nu există din ăia externi, locul lor e luat de unii semeni. Locul dușmanului în imaginarul colectiv al grupului social, fie el națiune, sectă sau organizație militară nu trebuie să fie niciodată pustiu. (situatia din Ucraina,Moldova)
Mai curând decât ideologie, extremismul rus contemporan e un aluat politico-cultural rezidual, un melanj de emoții și fascinații:
- fascinația colectivului, a existenței în comunitate și a identității de grup. Fasciștii ruși sunt organizați în frății care amintesc ordinele religioase medievale. O parte covârșitoare a vieții grupului se desfășoară laolaltă – mâncarea, antrenamentele, distracțiile, pregătirea teoretic-patriotică, luptele:
„Tânărul skinhead merge în luptă fără frică,
Niciodată el nu-și va trăda prietenii
Va fi o nouă zi și un nou atac:
Nu trebuie să doarmă liniștiți dușmanii Patriei mele...”
Exaltarea în fața grupului joacă un rol dublu: oferă sol tare și refugiu contra nevrozelor individuale – o fugă disperată de o libertate considerată a fi prea grea, dar și un sentiment al fraternității, a cărui lipsă se simte pe fundalul social al tranziției, mai ales la periferiile marilor centre industriale.
În acest sens, extremismul rus nu doar că e anti-capitalist și anti-modern, ci chiar am spune, e marxist și ortodox deopotrivă: identificarea lui cu oamenii săraci, jefuiți de migranți și trădați de către aparatul de stat corupt e o linie rusă veche, cu tradiții deopotrivă social-democrate, comuniste și creștine... Fenomen cu origini inițiale europene, extremismul este trăit în Rusia à la russe – contradictoriu, naționalist și tradițional, o cetate imaginată cu funcția de a apăra Sfânta Rusie de fructele amare ale modernizării după model european.
- fascinația acțiunii. „Ești luptător. Corpul tău este arma ta. O armă în lupta cu Ocupația. Antrenează-te zilnic.” – atractivitatea programului organizatiilor extremiste pentru tinerii ruși constă în faptul că substituie politica acțiunii, că militează pentru fapte, nu pentru acte și certificate, că înflăcărează sentimentul, trăirea în detrimentul calculului cinic: „Ucide emigranții. E vesel.”
- fascinația autenticității. Tranziția economică de la socialismul planificat la capitalismul sălbatic a lovit, în primul rând, în intelighenție și în proletariatul urban. Marile fabrici, în jurul cărora au fost construite orașe întregi, au ieșit pentru totdeauna din circuitul economic, lăsând în urma lor doar aglomerații de blocuri de panele în care se înghesuie muncitorii de odinioară. Tinerii proveniți din mediul urban (în mediul rural extremismul lipsește aproape cu desăvârșire).
Extremismul rus are câteva rădăcini:
- extremismul de bucătărie (xenofobia de bloc). Vlăstar al unor muncitori rămași pe drumuri, inadaptați noilor condiții și deci condamnați la moarte latentă, tineretul rus urban moștenește regretele, amărăciunile și deziluziile părinților, cristalizate în clișee simpliste: de vină sunt americanii, evreii, fluxul de migranți. Soluțiile sunt pe măsură de simpliste: ucide, nimicește, lichidează!
- poziția echivocă a Puterii și o doză de fățărnicie a organizațiilor extremiste: „Oricare punct de vedere poate fi reprezentat în sfera publică și cea mediatică, dacă se încadrează în limitele Constituției și Codului Penal. Întrebarea este alta – este oare gata pentru aceasta Puterea?
- vidul ideologic creat după dizolvarea ideologiei unice. „Pentru că ideea extremistilor e clară și e formulată atractiv. Generația tânără are nevoie anume de asta. Desigur, e groaznic. Dar unde sunt sloganele care vor mobiliza tinerii?
Anti-modern, anti-capitalist, pro-religios, pro-slav, comunitar, anti-sistem, dar totuși condamnat să susțină puterea rusă în fața amenințărilor din partea etniilor „ocupante” (majoritatea dintre ele islamice) – acestea sunt multele fețe ale extremismului rus care își extrage seva din rănile tranziției incoerente ruse.